Atunci când ai poftă de o gustare răcoritoare și gustoasă, aceasta este o rețetă perfectă pentru o zi călduroasă de vară. Avocado cremos, cremă de caju acrișoară și verdețuri proaspete pentru un mic dejun savuros sau o masă rapidă.
Este ușor de preparat, nu este nevoie să folosiți aragazul sau cuptorul, așa că nu vă veți încălzi suplimentar bucătăria deja caldă vara. Este un fel de mâncare rapid și distractiv de pregătit împreună cu altcineva, chiar și împreună cu cei mici.
Am ajuns să creez această rețetă din întâmplare, într-o zi în care aveam poftă de o gustare mai sățioasă, însă nu prea mai aveam multe ingrediente în casă. Așa că am luat câte puțin din tot ce am găsit și am ajuns la acest wrap grozav. Iar combinația de gusturi este așa de bună încât am zis că este cazul să îi dedic un articol aici.
Încearcă orice tip de lipii dorești, de grâu alb, integral, multicereale, fără gluten ori chiar făcute în casă, iar crema de caju poate fi preparată în avans și păstrată în frigider pentru câteva zile.
Poți să le iei la pachet oriunde (asta după ce reușești să le împăturești mai bine decât mine, încă nu mă descurc grozav). Dar așa cum este cazul oricărui preparat perisabil, este recomandat ca acesta să fie mâncat în maxim două ore din momentul în care nu mai este păstrat la frigider. Așa că savurează-l cât mai repede!
Lipie mediteraneană vegană
Ingrediente
Wrap
- 2 lipii de 24 cm
- 1-2 fructe de avocado în funcție de mărime
- 8 felii groase de tofu afumat
- 10 măsline verzi
- 1 linguriță semințe de cânepă
- ½ linguriță oregano
- o mână de frunze verzi (spanac, rucola, valeriană)
- ceapă verde
- un praf de sumac
- 4 linguri “smântână” de caju
Smântână de caju
- 50 g caju crud
- 1-2 linguri de zeamă de lămâie
- ½ linguriță sare
- 1 linguriță drojdie inactivă
- 50 ml apă
Instrucțiuni
Rețetă wrap:
-
Pregătește toate ingredientele și taie felii de avocado, tofu afumat, măsline verzi și toacă mărunt ceapa verde.
-
Adaugă toate ingredientele și condimentele pe lipie, adaugă și sosul și bucură-te de un wrap delicios.
Rețetă cremă de caju:
-
Hidratează alunele de caju în apă fierbinte timp de 10 minute, sau lasă-le peste noapte într-un bol cu apă la frigider.
-
Scurge apa și adaugă alunele de caju în blender, împreună cu apa proaspătă, zeama de lămâie, sarea, drojdia inactivă și, opțional, praful de usturoi.
-
Blenduiește până când obții o cremă omogenă, aproximativ un minut.